Impactul pe care actuala criza sanitară îl are in funcționarea sistemului juridic este, fără doar și poate, unul foarte puternic și care afectează enorm. La început, Decretul 463/2020 din 14 martie, prin care s-a activat starea de urgentă, a impus paralizarea aproape completa a activității judiciare in Spania, cu excepția unor cazuri și proceduri considerate urgente.

In același timp, in fata acestei situații de urgentă sanitară, economică și socială la nivel mondial noi consideram ca este obligatoriu sa existe totuși posibilitatea de apărare a drepturilor persoanelor mai vulnerabile, și mai ales a celor prejudiciati de ceea ce se întâmpla. Așadar, e clar ca se impunea punerea in mișcare a mașinăriei judiciare, caci un stat nu poate funcționa fără sistem legal activ.

Așa cum declarau surse ministeriale, planul era ca funcționarii sa se încorporeze, treptat, astfel încât atunci când se va ridica starea de alarma, totul sa fie pregătit pentru a se începe deja lucrul in instanțe. S-a încercat, astfel, luarea măsurilor; de exemplu, pe 28 aprilie s-a aprobat Decretul 16/2020 prin care se făceau publice măsurile procesuale și organizatorice pentru a face fata consecințelor COVID-19 in terenul justiției. A fost însă criticat, caci nu rezolva problema existenta a unui posibil colaps judiciar. Din acest motiv, in data de 8 mai, s-a emis Ordinul JUS/ 394/2020, prin care se aproba Schema de Siguranța in munca din sectorul judiciar precum și Planul de Diminuare COVID-19 în același sector, mai exact acest „plan de desescalada” despre care tot auzim. Practic, se explica cum ne pregătim petru reintrarea in normal, respectiv cum trebuie sa se acționeze in sediile judiciare.

Planul de Diminuare COVID-19 – cele 4 etape

In continuare, vrem sa detaliem unele dintre punctele principale aprobate in Decretul menționat: justitie avocat barcelona

1. Prin aprobarea Planului de Diminuare COVID-19 se identifica 4 etape.

-Prima faza a început cu data de 12 mai 2020, fiind prima zi de reincorporare programată a unui procent între 30% și 40% din personalul fiecărui sediu. Angajații care nu trebuie neaparat sa presteze servicii la birou își vor putea exercita atribuțiile de acasă, mereu când ei solicita acest lucru și li s-a pus la dispoziție dispozitive cu acces securizat la sistemele și aplicațiile cu care se operează in justitie.

-A doua faza: pregătirea pentru reactivarea curgerii termenelor procedurale, care va începe după ce a trecut măcar o săptămâna de la inițierea primei faze.
Iși va relua activitatea un procent între 60-70% din personal, muncind in ture de dimineața și după-amiaza.

-In faza 3, se va desfășura activitatea normala, curg termenele procedurale in mod obișnuit, și se va trece la aceasta etapa după ce vor fi trecut măcar doua săptămâni de la începutul fazei 2. Toți angajații se vor reîntoarce la serviciu.

-In faza 4, totul se preconizează ca va decurge ca și înainte de declararea starii de urgentă, și va avea loc atunci când se vor ridica și măsurile sanitare.

2. De asemenea, se aproba și măsurile de siguranța in munca, pentru diminuarea și evitarea riscului de răspândire al virusului:
-se va respecta distanța neaparat, vor exista măsuri obligatorii de igiena, se vor ajusta și condițiile de munca. De exemplu, se va pune la dispoziția tuturor geluri dezinfectante, mai ales in locurile din apropierea ușilor de intrare/ ieșire din sediile judiciare, lângă lifturi, lângă imprimante și alte obiecte de uz comun, etc. Clar, e obligatorie folosirea soluțiilor de igienă de către toate persoanele care intra in sediu. In plus, se va efectua curățenie și dezinfectare frecventa, și se va acorda o atentie specială zonelor de uz comun și de tranzit ridicat.

3. Se stabilesc criteriile pentru turele de după-amiaza: doar când recomandările sanitare permit acest lucru, in prima tura, cea obișnuită de dimineața, vor fi prezenți între 70-80% dintre cei care trebuie sa se reincorporeze in fiecare faza, iar in tura de seara, restul de doar 20-30%. Mai mult, participarea in tura de munca de după-amiaza este voluntara.

Recuperarea economică a celor mai vulnerabile colective

Va mai precizam ca multe organizații sindicale au criticat acest Ordin și sunt împotriva realizarii sale întrucât afirmă ca aceste măsuri nu respecta suspendarea temporara a activității lucrative atunci când exista risc cert de contaminare, și ca nici nu se garantează apărarea sănătății personalului judiciar. Cu toate astea, noi, avocații cabinetului Marin&Pasalodos din Barcelona consideram ca desi unele dintre aceste măsuri generează controverse, acest Ordin e un pas important către un efort comun de a evita colapsul Administrației Justiției Spaniole, și in același timp, ajuta spre o recuperare economică a celor mai vulnerabile colective.

Pe aceasta cale, va reamintim ca noi ne-am reluat activitatea la sediul cabinetului din Rambla Catalunya nr. 14, Barcelona. Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre noutățile legale din perioada de criza actuala, sau dacă aveți nevoie de avocat, respectiv de îndrumare juridică, nu ezitați să ne contactați. Echipa biroului de avocați români din Barcelona este specializată în drept penal, drept civil și dreptul muncii și depune toate diligentele necesare pentru a va obține un rezultat care sa va satisfacă. Ne puteți contacta la numărul de telefon (0034) 932006766, sau la adresa de e-mail secretaria@marinpasalodos.com. Vă mulțumim pentru încrederea acordată!