Ne adresăm in prezenta publicație celor care doresc să stabilească regimul și condițiile încredințării spre creștere și educație a copilului lor, fie ca sunt căsătoriți și doresc sa divorțeze, fie că nu au încheiat o căsătorie si doresc să își separe căile, dar au nelămuriri din cauza faptului că pe durata stării de urgență nu se pot depune cereri de chemare în judecată pentru acest lucru. Așadar, avocații cabinetului Marin&Pasalodos din Barcelona vă pot ajuta în acest sens, și în concret, pot acționa ca și mediatori între progenitori, iar atunci când aceștia ajung la un consens privind toate aspectele legate de încredințarea, creșterea și educația minorului, atunci avocații vor înscrie cele acordate intr-un Conveniu Regulador care va avea EFECTE IMEDIATE DE LA DATA SEMNĂRII sale de către ambii părinți; acesta va fi prezentat în instanța spre aprobare și ratificare după ce judecătoriile își vor relua activitatea in domeniu, respectiv după ce starea de urgență actuală va lua sfârșit.

Deși Conveniul Regulador nu va fi încă aprobat de către un Judecător, acesta devine un act valid de la semnarea sa de către părți, și își va produce toate efectele tot din același moment. În acest sens, se pronunță și Tribunalul Suprem, prin sentințe precum cea din 15 octombrie 2018, prin care stabilește eficacitatea unui conveniu regulador neprezentat încă spre aprobare in instanța, precizând că acordurile între progenitori privind măsurile ce afectează copiii minori, precum încredințarea spre creșterea lor și pensie alimentară, își vor produce efectele de la semnarea documentului între aceștia, in toate cazurile in care cele stabilite nu sunt împotriva interesului superior al copilului.

Consens privind regimul încredințării spre creșterea și educația copilului minor

În continuare, va explicăm ce este conveniul regulador și ce anume se include în acesta. Cu ajutorul avocaților, părțile vor reuși sa ajungă la un comun acord privind consecintele divorțului care afectează copilul minor, sau, dacă progenitorii nu au fost căsătoriți dar doresc sa își separe căile, vor trebui sa ajungă la un consens privind regimul încredințării spre creșterea și educația copilului minor. Așadar, avocații vor ajuta la purtarea negocierilor între părinți, le vor explica din punct de vedere legal tot ce acestia trebuie sa știe, iar ulterior, vor redacta Conveniul Regulador final, adică documentul privat in care se consemnează toate cele stabilite de progenitori.

Articolul 90 din Codul Civil Spaniol stabilește că un Conveniu Regulador va trebui sa includă acordul asupra următoarelor reintregire familie cabinet avocat Romania Spaniaaspecte:
> ⁃ creșterea și îngrijirea minorului, precum și regimul de comunicare și vizitare cu părintele care nu va locui cu minorul;
> ⁃ dacă e cazul, se va stabili regimul de comunicare și vizitare între minor și bunici;
> ⁃ cărui părinte i se va atribui folosința domiciliului conjugal obișnuit;
> ⁃ contribuția fiecăruia din punct de vedere financiar la creșterea și educația copilului;
> ⁃ dacă e cazul, lichidarea regimului economic al căsătoriei;
> ⁃ pensia alimentară stabilită de articolul 97 din Codul Civil.

Astfel, după ce avocații vor ghida părinții sa ajungă la o înțelegere privind toate aceste aspecte menționate, vor redacta Conveniul Regulador și vor insera cele acordate de către soți, respectându-se interesul superior al minorului. Vă precizam ca aceasta procedura se poate realiza DE LA DISTANȚĂ in condițiile pandemiei actuale de coronavirus, se pot derula discuții prin conferința video între avocați și progenitori, iar după ce se va redacta Conveniul Regulador și nu exista nicio nelămurire, avocații vor trimite documentul părinților, pentru a fi semnat de fiecare, moment de la care puteți, din punct de vedere legal, sa respectați cele acordate.

După ce starea de urgentă va lua final, avocații vor prezenta către Instanța de Judecată competenta Conveniul Regulador întocmit împreuna cu cererea de chemare in judecată de divort de comun acord, dacă e cazul, și după aprobarea de către Instanța de Judecată, soții vor ratifica in fata acestuia cele consimțite în scris și va urma dictarea hotărârii judecătorești care va include toate acestea.

Regim legal de încredințare spre creștere și educație a copilului

In concluzie, consideram că este important ca dumneavoastră, cei interesați de acest subiect, sa știți că PUTEȚI SĂ APLICAȚI CHIAR ACUM un regim legal de încredințare spre creștere și educație a copilului, chiar dacă nu a luat sfârșit criza actuală și carantina, și chiar dacă nu ne putem adresa încă Judecătoriilor pe aceasta tema, iar avocații cabinetului nostru de avocatura din Barcelona vă stau la dispoziție pentru a vă ajuta in acest sens!

Dacă doriti sa aflati mai multe informatii despre un divort de comun acord, sau stabilirea încredințării spre creștere și educație a minorului, și aveți nevoie de avocat, respectiv de îndrumare juridică, nu ezitați să ne contactați. Echipa biroului de avocați români din Barcelona este specializată în dreptul familiei, drept penal, drept civil și dreptul muncii și depune toate diligentele necesare pentru a va obține un rezultat care sa va satisfacă. Ne puteți contacta la numărul de telefon (0034) 932006766, sau la adresa de e-mail secretaria@marinpasalodos.com. Vă mulțumim pentru încrederea acordată!