Pe lângă subiectele de interes pe dreptul muncii pe care le-am abordat in alte articole și pe care le puteți consulta accesând pagina noastră web marinpasalodos.com, dorim sa lămurim anumite aspecte juridice legate de situația unui muncitor care, nefiindu-i aplicat șomajul tehnic (ERTE in Spania), a fost concediat in aceasta perioada de criza. Tratăm acest subiect întrucât mulți clienți ai cabinetului nostru de avocatura din Barcelona ne-au transmis ca nu au înțeles clar ce drepturi au in aceasta situație actuală excepțională, și ce anume este legal sau nu.

In concret, răspunsul la întrebarea ,,Ma poate concedia șeful pe perioada starii de urgentă?” este oferit de articolul 2 din Decretul-Lege spaniol nr. 9/2020 din data de 27 martie, prin care se adopta măsuri complementare in materia dreptului muncii, pentru a diminua efectele nefaste ale pandemiei COVID-19 și care stabilește ca: ,,forța majora și motivele economice, tehnice, organizatorice și de producție la care fac referire dispozițiile legale privind suspendarea contractelor de munca din articolele 22 și 23 din Decretul-Lege 8/2020 din 17 martie (adică cele care sunt motivele unui șomaj tehnic/ERTE) NU constituie cauze justificative pentru încheierea contractului de munca sau pentru o concediere”.

Dorim sa va explicam cât mai clar faptul ca, in realitate, nu este vorba despre o imposibilitate de a fi concediat sau despre o acoso o stalkingilegalitate a concedierii pe timpul starii de urgență, ci despre faptul ca ARGUMENTAREA/MOTIVAREA CONCEDIERII in directa legătura cu criza economică provocată de coronavirus NU JUSTIFICA O CAUZA LEGALĂ DE CONCEDIERE. Pentru aceste motive, așa cum am mai explicat, exista soluția șomajului tehnic și nicidecum a concedierii. ÎNSĂ, angajatorul poate, pe perioada starii de urgentă, sa concedieze salariații pe alte motive legale, precum cel disciplinar. Desigur, mulți angajatori au încercat o „frauda la lege”, făcând concedieri pe motive disciplinare in aceasta perioada, când defapt adevarata cauza era relaționată cu pandemia; in acest caz, salariatul ar trebui sa facă proba in justiție a intenției/motivației reale a acțiunii angajatorului.
De asemenea, este important de reținut că decretul la care am făcut referire NU are efecte retroactive, adică aceste prevederi nu se aplica muncitorilor care au fost concediați înainte de data intrării sale in vigoare (28 martie 2020).

Ajutor de șomaj exceptional

În atenția persoanelor concediate care aveau un contract de munca temporar/ pe perioada determinata, articolul 33 din Decretul-lege nr. 11/2020 stabilește ca și acestea pot obține un ajutor de șomaj excepțional daca se inchide contractul de munca încheiat pe o perioada determinata de cel puțin 2 luni, însă doar in cazul in care acest lucru s-a întâmplat după intrarea in vigoare a Decretului-lege 463/2020 din data de 14 martie prin care se declara starea de urgentă; in plus, doar persoanele care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a solicita alt ajutor pot beneficia de aceasta măsura excepțională.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre implicatiile juridice ale concedierii pe perioada starii de urgentă, sau vă aflați într-o situație în care considerati ca sunt aplicabile prevederile legale de dreptul muncii și aveți nevoie de avocat, respectiv de îndrumare juridică, nu ezitați să ne contactați. Echipa cabinetului de avocați din Barcelona este specializată în drept penal, drept civil, drept administrativ și dreptul muncii și depune toate diligentele necesare pentru a va obține un rezultat care sa va satisfacă. Ne puteți contacta la numărul de telefon (0034) 932006766, sau la adresa de e-mail [email protected] Vă mulțumim pentru încrederea acordată!